Pompierii din Maramureș intervin, duminică, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, care a cuprins o suprafață de cinci hectare, în zona Runcu, greu accesibilă, în unitățile administrativ - teritoriale Ocna Șugatag și Desești.
Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) anunță un record de incendii de vegetație, în luna iunie, statisticile indicând o cifră de aproape trei ori mai mare decât anul trecut. Incendiile înregistrate în întreaga țară au dus la poluarea apei, solului sau a aerului, incidentele depășind totalul înregistrat pe tot parcursul anului trecut.
Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată din zona de nord a Capitalei, în apropiere de strada Drumul Agatului, pe o suprafață de aproximativ 30 de hectare.
Producătorul de energie PG&E din California, aflat în stare de faliment, a anunțat vineri că a ajuns la un acord de 13,5 miliarde de dolari cu victimele unora dintre cele mai devastatoare incendii de vegetație din istoria modernă a acestui stat, transmite Reuters, preluat de News.ro.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru Portugalia, unde începând de sâmbătă, este risc maxim de declanșare a unor incendii de vegetație, în mai multe districte, din cauza temperaturilor ridicate.